13.

Pe zi ce trece vedeam cum creşte dragostea stareţei pentru mine. Când ne căutai, sau eu eram în chilia ei, sau ea în chilia mea. Dacă mă durea cât de puţin capul, mă trimitea la infirmerie, mă scutea de slujbe, îmi poruncea să mă duc devreme la culcare, nu-mi dădea voie să vin la slujba de dimineaţă.
În biserică, la masă, în timpul recreaţiei, nu pierdea niciodată prilejul să-mi dea dovezi de prietenie. În biserică, dacă se nimerea vreun verset drăgăstos şi duios, ea îl cânta pentru mine, sau dacă îl cânta altcineva, ea mă sorbea din ochi. La masă îmi trimitea întotdeauna câte ceva care-i plăcuse îndeosebi; în timpul recreaţiei mă ţinea pe după mijloc şi-mi spunea lucrurile cele mai dulci şi mai plăcute. Nu primea niciodată vreun dar, fără să-l împartă cu mine: ciocolată, zahăr, cafea, lichior, tutun, rufe, batiste, orice. Îşi golise chilia de tablouri, vase, mobile şi de-o mulţime de alte lucruri plăcute şi comode, ca s-o împodobească pe a mea; aproape că nu se întâmpla să lipsesc un ceas măcar, fără ca la întoarcere să nu mă pomenesc îmbogăţită cu vreun dar. Când mă duceam la ea să-i mulţumesc, o cuprindea o bucurie de nedescris; mă săruta, mă dezmierda, mă lua pe genunchi, îmi spunea toate tainele mănăstirii, şi îşi făgăduia o viaţă de mii de ori mai fericită decât viaţa pe care ar fi avut-o în lume, numai s-o iubesc eu. După asta se oprea, mă privea cu duioşie în ochi şi mă întreba:
- Îţi sunt dragă, soră Suzana?
- Cum s-ar putea altfel? Ar însemna să fiu nerecunoscătoare.
- Aşa e.
- Eşti atât de bună.
- Ştii de ce? Fiindcă-mi placi...
Şi vorbind astfel, lăsa ochii în jos; mâna cu care îmi cuprinsese mijlocul mă strângea şi mai tare; cealaltă mână, pusă pe genunchii mei, apăsa şi mai mult; mă trăgea spre ea; îşi lipea obrazul de al meu, gemea, se răsturna în jilţ, tremura; s-ar fi zis că vrea să-mi încredinţeze o taină şi nu îndrăznea.


(Diderot - Călugăriţa)

Se pare că toate cărţile cu şi despre mănăstiri sunt supertari. M-am gândit un pic dacă să pun pasajul ăsta sau altul în care trei călugăriţe o fac pe biata Suzana să pară posedată în faţa preotului şef. Ăsta e mai vesel.