Cinci

- Ai milă de noi, Iosua, spuse unul dintre orbi.
- Mda, milă, spuse celălalt.
Atunci Iosua descălecă de pe cămilă, puse mâinile pe ochii moşnegilor şi spuse:
- Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aţi auzit, aşa cum, în mod evident, a auzit toată lumea în Iudeea, că sunt fiul lui iubit întru care a binevoit.
Apoi îşi luă mâinile de pe feţele lor, iar moşnegii se uitară în jur.
- Spuneţi-mi ce vedeţi, zise Iosua.
Moşnegii se uitară oarecum în jur, fără să spună nimic.
- Deci spuneţi-mi ce vedeţi.
Orbii se uitară unul la altul.
- S-a întâmplat ceva? întrebă Iosua. Doar vedeţi, nu-i aşa?
- Ei, mda, spuse Abel, dar am crezut că o să fie mai multă culoare.
- Mda, spuse Crustus, e niţel cam monoton.
Am intervenit.
- Sunteţi la marginea pustiului Iudeei, unul dintre cele mai neînsufleţite, mai sterpe şi mai ostile locuri din lume, cum aţi fi vrut să fie?
- Nu ştiu. Crustus ridică din umeri. Mai interesant.
- Mda, mai interesant, spuse Abel. Ce culoare e aia?
- Aia e maro.
- Dar aia?
- Şi aia tot maro e.
- Culoarea aia de acolo? Cea de colo?
- Maro.
- Eşti sigur că nu e mov?
- Nu, maro.
- Şi...
- Maro, am zis.
Cei doi foşti orbi ridicară din umeri şi se îndepărtară mormăind între ei.
- Excelentă tămăduire, spuse Nataniel.
- Eu, unul, n-am văzut niciodată o tămăduire mai de calitate, spuse Filip, dar, mă rog, eu sunt nou.
Iosua încălecă şi o luă din loc, clătinând din cap.

(Christopher Moore - Mielul: Evanghelia după Biff, tovarăşul de joacă al lui Iisus)