Se pare

că n-a mai căutat nimeni curve barine la mine pe blog.

Primii mei blugi

O să mă prefac că nu am observat cât timp a trecut de ultima dată când am intrat aici.

De ceva timp, de fiecare dată când vreau cărţi, merg la anticariatele de pe Doamnei. Sunt foarte tare amândouă, deşi unul e un pic mai tare decât celălalt. Şi în ăsta un pic mai tare am dat peste primii mei blugi, 10 lei. De noi sunt 25 de lei la Cărtureşti, m-am documentat. Desigur că mai auzisem de cartea asta, şi în mod normal aş fi cumpărat-o...dacă nu mi-aş fi amintit, în clipa în care mi-am amintit că am auzit de ea, că în ea s-a produs şi a certain someone---why name names or point fingers---, fost seminarist de-al meu de la Litere care nu m-a convins deloc. Ca seminarist zic. Şi ce mi-am zis eu atunci: ia să nu o iau. Şi ia să scriu eu aici despre primii mei blugi, care n-au fost ai mei deloc, ai fost ai lui frate-meu sau ai soră-mii, naiba mai ştie, blugi originali de la Constantinopol. Istanbul, adică. Treaba stă în felul următor: bunică-mea, curajoasă de fel şi pusă pe şotii pleacă în voiaj la turci. Noi, nepoţii, stăm cuminţi şi aşteptăm cadourile. Eu mai mult decât ei, că sunt cea mai mică şi în noaptea dinaintea reîntoarcerii ei n-am dormit de grija cadoului. Rezultatul insomniei: un tricou mov cu mickey mouse (l-am purtat până s-a făcut roz) şi o cutie de guma turbo (score!). Rezultatul somnului liniştit al fraţilor mei? Hehe, costum de blugi - câte unul de căciulă, şi bonus la frate-meu, spoiled brat, o bicicletă! Nu mai ţin minte dacă mi s-a părut şi atunci ceva în neregulă, probabil că nu, oricum ştiam că tot ale mele vor fi sooner or later. Şi au fost, sigur că au fost, blugii soră-mii de fapt, în mint condition după ceva timp-- soră-mea se poartă frumos cu toate lucrurile, că e păcat de ele, fată.

De fapt, dacă mai găsesc cartea o să mi-o cumpăr. Ce vină are ea?

Like a stone.

Am fost acolo pentru pisi când l-a văzut pe Cornell prostituându-se, am fost acolo şi l-am ţinut de mână ca să nu-l mai doară aşa de tare. Nu-i nimic pisi, i-am zis. Nu-i nimic, we'll always have Audioslave.

CMN really special

'Do you know what are the plans for the space up front?'
'Yeah, they're building a cathedral.'
'A cathedral? Wow...(Englishman looking confused)... Too bad.'

Economic lightbulbs are such a bummer

They make me feel like this. Like I'm in a contemporary Romanian movie.

Radio and Juliet

Părerea mea despre dansul contemporan românesc este de la proastă în jos - and I'm no expert, nu-mi trebuie mare lucru să mă convingi că dansezi frumos, mai ales dacă dansezi şi dacă dansezi pe muzică. Dar să luăm acest coregraf, pe numele lui Edward Clug, şi baletul de la Operă, şi să-i punem să danseze tango şi radiohead, şi atunci merită să mergi să iei bilete cu o săptămână şi ceva înainte, după cum se vede. Chiar dacă Radiohead nu cântă pitiţi sub scenă.

Romanian stand-up?

Why bother.

Mda.

Nu voiam să scriu despre asta, mai ales că pisi aici de faţă face şi el acelaşi lucru, (e destul de greu să eviţi unele chestii), dar mă cam plictisesc şi de fapt am chef să scriu. Nu voiam să o fac for obvious corny reasons. But here I go.
Filmul ăsta, habar n-am cum se cheamă, a picat pe când învăţam şi mă gândeam cum să fiu cât mai drăguţă când cer de mâncare. Cum ar veni, a picat la fix. Nu despre film vreau să zic totuşi, ci despre ce am învăţat eu din el, sau mai bine zis, ce ar trebui să învăţ. Pentru că, în nici un caz, după atâta amar de vreme, nu o să mă apuc acum să fiu drăguţă cu toţi oamenii în vederea stabilirii unei comunităţi care să lucreze pământul şi să crească animale. Deşi nu e tocmai o idee rea, acum m-a lovit, trebuie să lucreze cineva pământul şi pentru mine pe lumea asta. Cum s-ar zice, pământul nu se lucrează singur. Dar tot nu cred că pot să fiu chiaar atât de drăguţă. În fine.
Documentarul, căci da, este un documentar gen interviu, te mai învaţă şi alte chestii. În principiu, despre lucruri care s-au întâmplat deja- recte ultracunoscuta criză economică, mă apucă bâţâitul doar când îmi aduc aminte, şi alte asemenea chestii importante. Pentru care oferă nişte soluţii gen buy gold make friends piss all over the land, ceea ce iar nu este o idee proastă --prima, aia cu buy gold zic, nu e o idee proastă. Deşi nu prea mă coafează pe mine aurul, o să mă resemnez. Brânză şi aur să fie. Şi rochiţe şi nişte pantofi. Că după aia chiar se lucrează pământul singur.

comma in the brain, preţioşilor

Deci o să o iau de la capăt, având în vedere că probabil cineva în laptopul meu îl iubeşte pe poliţist adjectiv ăla. Cum spuneam, dar n-aveţi de unde să ştiţi pentru că tot ce am scris deja s-a şters, nu prea mă pricep eu la filme (ţin să menţionez aceasta cu fiecare ocazie), dar îmi plac, oameni suntem. Şi pe multe dintre ele îmi place să adorm, fapt care a şi dus la transformarea multor filme "artistice" în seriale veritabile. Dar să nu uităm esenţa, voiam să mă produc despre poliţist adjectiv. Adică Poliţist, adjectiv, ca să ne înţelegem. Am dat peste el întâmplător aseară şi ce m-am mai distrat. Cred că era pe la jumate când am deschis eu televizorul dar, jur, m-a ţinut cu sufletul la gură. În primul rând pentru că mi-a fost cam teamă că am ratat singurul dialog fiindcă mă găsise uscatul părului taman atunci. M-am liniştit după aia, când am văzut că mai urmează şi alt dialog, dar, ce să vezi, mâncam o prăjitură şi iar mi-a scăpat. Aşa se întâmplă când te uiţi la filme întâmplător. Şi când ăia vorbesc puţin, nimicuri importante, exact. După momentul cu prăjitura m-am mai uitat numai puţin pentru că mi se făcuse de somn şi n-aveam nici cea mai mică intenţie să-l transform şi pe ăsta în serial, şi, în plus, eram deja dată gata când acel poliţist atipic i-a literat colegului prin staţie (poate era telefon, am mai zis că n-am fost tocmai atentă) un număr de înmatriculare pentru verificare şi ..I will choose randomly M de la Maria, C de la Cristi şi (tatatatam) I de la Iuda (care în momentul ăla cred că s-a şi răsucit un pic în mormânt).
Şi cam atât, după aia m-am dus la binemeritatul somn cu sentimentul că filmele astea sunt făcute exclusiv pentru străinezia şi pentru preţioşi, pentru că nu-i aşa că e foarte tare să vedem filme cu uşi gălbejite şi coridoare vopsite în verde până la jumate şi neoane în tavan ca personaje principale? Nu, nu e foarte tare. It actually kinda blows.

Little Tragedies

Petrec prea mult timp printre femei.
There's a tragedy right there.

Ice Ice Baby sau cum îl cheamă

nu a plagiat Under Pressure. He got creative that's all.

Gândacii şi de ce există ei

Ca să mă sperii eu ca proasta.

De ce să mergi cu metroul doi

Pentru că auzi chestii.
Toţi oamenii sunt oameni. Şi tu eşti om.

Şi, după aia, pe drum spre metrou.
Nici animalele nu sunt aşa de animale ca oamenii.

De ce să nu mergi cu RATBul

Pentru că, dacă ai sub patruzeci de ani şi stai jos, poţi să fii linşat, boscorodit, înghiontit şi, mai ales, să afli cât de needucat eşti de la bătrâneii simpatici care au uimitor de multă forţă în exprimare.

Pentru că e mult mai bine să mergi pe jos până la cea mai apropiată staţie de metrou sau să nu mai mergi deloc.

Pentru că..god there are just too many reasons.

E ca atunci când asculţi muzică bună şi simţi nevoia să o împărtăşeşti cu alţii

What's the deal with preachers? Do they get like two more centimeters in heaven for every soul that joins their church? E o chestie piramidală?

Really now, m-am plimbat din blog în blog de la următorul blog şi m-am intoxicat cu the glory of our Lord. It's just too much glory for one internet.

For the love of god.

De ce să porţi ghete urâte când sunt atâtea ghete frumoase

chiar nu înţeleg de ce.

It's Like..Whatever

De câtva timp am în geantă un pachet de biscuiţi. De care mă tot împiedic şi încurc când îmi caut cheile sau ţigările sau orice altceva. Oricum nu găsesc niciodată ce caut la mine în geantă, nu ştiu de ce mă mai obosesc. Dar ideea este alta. Pachetul ăsta de biscuiţi pe care încerc să îl ţin în cel mai la îndemână buzunar în caz că.. în caz că mă întâlnesc cu vreun câine. There. I said it.
Mă întâlnesc cu foarte mulţi câini pe un anumit drum şi uneori au reacţii surprinzătoare şi uneori eu am reacţii surprinzătoare. Aşa că ce mi-am zis: ia să îi surprind pe câineţi cu nişte biscuiţi. The thing is, cum s-a întâmplat de multe ori până acum, dacă se apropie de mine respectivul, e evident că nu apuc să îi dau biscuiţii pentru că în acel moment jur că mă gândesc la orice altceva (dacă mă muşcă şi îmi rupe ciorapii unde mă mai duc eu muşcată şi cu ciorapii rupţi, unde să fug mai întâi - dar stai, că nu e bine să fugi dacă te latră câinii, cât de tare poate să doară, why am I so paindumb, pe cine să sun ca să mă ţină de vorbă şi să îmi distragă atenţia, să nu o rup la fugă şi să ţip, de ce mi-e frică de câini, oare chiar trebuie să fiu aici, dacă scap o să încerc să mă împrietenesc cu ei şi o să fiu foarte cuminte tot restul vieţii) numai la biscuiţii ăia nu. Îi găsesc tot timpul după ce - hai să-i zic pericolul - a trecut.
Nu e aşa cu toţi câinii, cu ăia cuminţi nu am nimic. Nici cu ăia obraznici nu am nimic, dar nu înţeleg de ce e mai bine aşa pentru ei. But then again.. I'm not gonna go there now.

Bottomline, I like flowers a lot.

Against Amabilitate Via Telefon

Dacă lucrezi la callcenterul la care sun eu ca disperata şi ştii că nu îmi poţi rezolva problema şi nu îmi poţi face internetul să meargă (vorba vine..) nici săptămâna asta, say so.

De ce să mergi cu metroul

Azi am găsit cincizeci de mii. Dar i-a luat altcineva.

De ce să nu mergi în timpul zilei la cel mai cool cinema de bulevard

Ca să nu mori de frig.