Voiam să citesc Colind de Crăciun, de Andersen. Pardon, Charles Dickens. După ce am văzut the latest Scrooge animovie, da, ăla cu Jim Carrey, care nu mi-a plăcut, mi-am zis că sigur nu o să se întâmple la fel cu cartea. Adică sigur o să-mi placă. Şi cum era pe toate drumurile cartea de la Adevărul, am luat-o. Şi prima pagină e aşa:[...]
Bătrânul Marley era tot atât de mort ca şi un cui de la poartă. (cu nota de subsol locuţiune proverbială în Anglia)
Luaţi aminte! Prin asta nu vreau să spun că eu aş şti ce anume este mort într-un cui de la poartă. În ce mă priveşte, aş fi putut să mă simt mai degrabă atras să consider un cui de la coşciug drept cea mai moartă bucată de fier care ar exista în comerţ; dar înţelepciunea strămoşilor noştri apare ca în zicale de a căror comoară sfântă mâinile mele nu se vor apropia; altfel ţara s-ar prăpădi. Îmi veţi îngădui deci să repet cu hotărâre că Marley era tot atât de mort ca un cui de la poartă.
Ştia Scrooge că murise? Fără îndoială. Cum s-ar fi putut altfel? Scrooge era asociat cu el nu ştiu de câţi ani. Scrooge era singurul său executor testamentar, singurul administrator al averii sale, singurul său urmaş legal, singurul său legatar universal, singurul său prieten, singurul care însoţise cortegiul.
Iar a dooa începe aşa:
Deşi, ca să spunem drept, nu a fost atât de supărat din cauza acestui trist eveniment, încât să nu se arate un îndemânatic om de afaceri în însăşi ziua înmormântării, pe care a sărbătorit-o printr-un târg dintre cele mai avantajoase.
Nu face sens. I blame the translator, of course (adică Dickens face sens, amazingly! Şi dacă e prea greu de tradus, just don't freakin' do it!!).
Ba-ad, very, very baad.
Această postare vrea să se lege un pic şi de Frida într-o ediţie pretty expensive plină de greşeli de ortografie.
