Pe zi ce trece vedeam cum creşte dragostea stareţei pentru mine. Când ne căutai, sau eu eram în chilia ei, sau ea în chilia mea. Dacă mă durea cât de puţin capul, mă trimitea la infirmerie, mă scutea de slujbe, îmi poruncea să mă duc devreme la culcare, nu-mi dădea voie să vin la slujba de dimineaţă.
În biserică, la masă, în timpul recreaţiei, nu pierdea niciodată prilejul să-mi dea dovezi de prietenie. În biserică, dacă se nimerea vreun verset drăgăstos şi duios, ea îl cânta pentru mine, sau dacă îl cânta altcineva, ea mă sorbea din ochi. La masă îmi trimitea întotdeauna câte ceva care-i plăcuse îndeosebi; în timpul recreaţiei mă ţinea pe după mijloc şi-mi spunea lucrurile cele mai dulci şi mai plăcute. Nu primea niciodată vreun dar, fără să-l împartă cu mine: ciocolată, zahăr, cafea, lichior, tutun, rufe, batiste, orice. Îşi golise chilia de tablouri, vase, mobile şi de-o mulţime de alte lucruri plăcute şi comode, ca s-o împodobească pe a mea; aproape că nu se întâmpla să lipsesc un ceas măcar, fără ca la întoarcere să nu mă pomenesc îmbogăţită cu vreun dar. Când mă duceam la ea să-i mulţumesc, o cuprindea o bucurie de nedescris; mă săruta, mă dezmierda, mă lua pe genunchi, îmi spunea toate tainele mănăstirii, şi îşi făgăduia o viaţă de mii de ori mai fericită decât viaţa pe care ar fi avut-o în lume, numai s-o iubesc eu. După asta se oprea, mă privea cu duioşie în ochi şi mă întreba:
- Îţi sunt dragă, soră Suzana?
- Cum s-ar putea altfel? Ar însemna să fiu nerecunoscătoare.
- Aşa e.
- Eşti atât de bună.
- Ştii de ce? Fiindcă-mi placi...
Şi vorbind astfel, lăsa ochii în jos; mâna cu care îmi cuprinsese mijlocul mă strângea şi mai tare; cealaltă mână, pusă pe genunchii mei, apăsa şi mai mult; mă trăgea spre ea; îşi lipea obrazul de al meu, gemea, se răsturna în jilţ, tremura; s-ar fi zis că vrea să-mi încredinţeze o taină şi nu îndrăznea.
(Diderot - Călugăriţa)
Se pare că toate cărţile cu şi despre mănăstiri sunt supertari. M-am gândit un pic dacă să pun pasajul ăsta sau altul în care trei călugăriţe o fac pe biata Suzana să pară posedată în faţa preotului şef. Ăsta e mai vesel.
vineri, 11 februarie 2011
marți, 25 ianuarie 2011
luni, 24 ianuarie 2011
Radio and Juliet
Părerea mea despre dansul contemporan românesc este de la proastă în jos - and I'm no expert, nu-mi trebuie mare lucru să mă convingi că dansezi frumos, mai ales dacă dansezi şi dacă dansezi pe muzică. Dar să luăm acest coregraf, pe numele lui Edward Clug, şi baletul de la Operă, şi să-i punem să danseze tango şi radiohead, şi atunci merită să mergi să iei bilete cu o săptămână şi ceva înainte, după cum se vede. Chiar dacă Radiohead nu cântă pitiţi sub scenă.
vineri, 21 ianuarie 2011
flash news and some porn
I like this guy now. Deşi am văzut An Education mai demult, mi-am amintit de el de-abia acum, când îl căutam pe Colin Firth pe imdb. Seamănă un pic, cred. Anyway. E cam frumuşel şi, în plus, I like men that trick women into doing bad things. Really bad things.
Sebastien Tellier - Look
Sebastien Tellier - Look
miercuri, 5 ianuarie 2011
joi, 30 decembrie 2010
12, the opposite of supertruper
Voiam să citesc Colind de Crăciun, de Andersen. Pardon, Charles Dickens. După ce am văzut the latest Scrooge animovie, da, ăla cu Jim Carrey, care nu mi-a plăcut, mi-am zis că sigur nu o să se întâmple la fel cu cartea. Adică sigur o să-mi placă. Şi cum era pe toate drumurile cartea de la Adevărul, am luat-o. Şi prima pagină e aşa:[...]
Bătrânul Marley era tot atât de mort ca şi un cui de la poartă. (cu nota de subsol locuţiune proverbială în Anglia)
Luaţi aminte! Prin asta nu vreau să spun că eu aş şti ce anume este mort într-un cui de la poartă. În ce mă priveşte, aş fi putut să mă simt mai degrabă atras să consider un cui de la coşciug drept cea mai moartă bucată de fier care ar exista în comerţ; dar înţelepciunea strămoşilor noştri apare ca în zicale de a căror comoară sfântă mâinile mele nu se vor apropia; altfel ţara s-ar prăpădi. Îmi veţi îngădui deci să repet cu hotărâre că Marley era tot atât de mort ca un cui de la poartă.
Ştia Scrooge că murise? Fără îndoială. Cum s-ar fi putut altfel? Scrooge era asociat cu el nu ştiu de câţi ani. Scrooge era singurul său executor testamentar, singurul administrator al averii sale, singurul său urmaş legal, singurul său legatar universal, singurul său prieten, singurul care însoţise cortegiul.
Iar a dooa începe aşa:
Deşi, ca să spunem drept, nu a fost atât de supărat din cauza acestui trist eveniment, încât să nu se arate un îndemânatic om de afaceri în însăşi ziua înmormântării, pe care a sărbătorit-o printr-un târg dintre cele mai avantajoase.
Nu face sens. I blame the translator, of course (adică Dickens face sens, amazingly! Şi dacă e prea greu de tradus, just don't freakin' do it!!).
Ba-ad, very, very baad.
Această postare vrea să se lege un pic şi de Frida într-o ediţie pretty expensive plină de greşeli de ortografie.
sâmbătă, 11 decembrie 2010
luni, 29 noiembrie 2010
marți, 16 noiembrie 2010
Pisi zice
că era tristeţe la mine pe blog înainte să pună el surpriza..şi chiar a trecut ceva timp, că iar am început să încurc diacriticele - a se înţelege exact că e singurul loc unde le folosesc. Ei bine, gata cu tristeţea, am aspirat păienjenii, literally, n-am rezolvat problemele de familie, coaie, şi nu am nici o părere.
duminică, 14 noiembrie 2010
sâmbătă, 23 octombrie 2010
Unşpe şi o mică prefaţă
Pisi zice că fetele nu ştiu să scrie cărţi ca lumea, şi-s de acord, nu m-a dat niciodată pe spate (ce chestie) o carte scrisă de o fată. Cartea asta îmi place - sau, mă rog, o citesc - pentru că am văzut mai întâi filmul şi în el juca un flăcău frumos, şi ştim cu toţii ce sensibilă sunt eu la frumos.
- Ştiţi ce-mi spunea mama când îndrăzneam - cu... cu jumătate de gură - să-i povestesc o câtime din ororile pe care le înduram de la micii mei colegi de cameră?
- Nu.
- "Află, dumneata, fiule, că balele broaştei râioase n-ating porumbelul alb în zbor." Asta-mi spunea...
- Şi asta vă consola?
- Nici vorbă, dimpotrivă!
- Ei, păi vedeţi...
- Da, dar în cazul dumneavoastră nu... nu-i acelaşi lucru... Dumneavoastră n-aveţi doisprezece ani... Şi nu sunteţi nevoită să beţi urina unui ţâ... ţânc detestabil...
(Anna Gavalda - Împreună)
- Ştiţi ce-mi spunea mama când îndrăzneam - cu... cu jumătate de gură - să-i povestesc o câtime din ororile pe care le înduram de la micii mei colegi de cameră?
- Nu.
- "Află, dumneata, fiule, că balele broaştei râioase n-ating porumbelul alb în zbor." Asta-mi spunea...
- Şi asta vă consola?
- Nici vorbă, dimpotrivă!
- Ei, păi vedeţi...
- Da, dar în cazul dumneavoastră nu... nu-i acelaşi lucru... Dumneavoastră n-aveţi doisprezece ani... Şi nu sunteţi nevoită să beţi urina unui ţâ... ţânc detestabil...
(Anna Gavalda - Împreună)
vineri, 15 octombrie 2010
Ca lumea.
Ce mă bucuram eu şi-mi ziceam stai să vezi ce tare, în seara asta te uiţi la box, că degeaba zici tu că-ţi place de băiatul ăla, o dată nu l-ai văzut live, de auzit vorbind nici atât, dar lasă că în seara asta o să stai cum stăteai când erai mică şi se bătea Vaştag ăla şi se uita toată familia la cinci dimineaţa. Da da, cum să nu.
Nu-mi place mie sportul, dar îmi place de flăcăul ăsta (şi de Gerard Butler, desigur, nu că ar avea vreo legătură), şi mi-ar fi plăcut sa îl văd în seara asta pentru că nu am văzut vreodată altceva decât frânturi pe youtube. Sure. Cum să nu.
Way to go Albania, though.
Nu-mi place mie sportul, dar îmi place de flăcăul ăsta (şi de Gerard Butler, desigur, nu că ar avea vreo legătură), şi mi-ar fi plăcut sa îl văd în seara asta pentru că nu am văzut vreodată altceva decât frânturi pe youtube. Sure. Cum să nu.
Way to go Albania, though.
joi, 14 octombrie 2010
luni, 11 octombrie 2010
duminică, 3 octombrie 2010
Zece sau De ce sunt tari japonezii
- Dormi. Mai întâi curat. Te rog.
- Ce?
- Curat. Baie, te rog.
- Nu înţeleg.
Mura veni mai aproape de el şi strâmbă din nas a scârbă.
- Pute. Rău. Ca toţi portughizu. Baie. Această casă curată.
- O să fac baie când vreau, şi eu nu put! spuse Blackthorne mânios. Toată lumea ştie că băile sunt periculoase. Vrei să fac pântecăraie? Crezi că sunt un tâmpit bătut de Dumnezeu? Du-te dracului de-aici şi lasă-mă să dorm!
- Baie! ordonă Mura, uluit de mânia făţişă a barbarului - culme a proastelor maniere. N-ar fi fost doar că barbarul mirosea într-adevăr din cale afară, dar, din câte ştia, el nu făcuse o baie ca lumea de trei zile, iar curtezana, pe bună dreptate, va refuza să-mpartă perna cu el, oricât de mare ar fi fost plata. Străinii aştia îngrozitori! gândi. Uluitor! Ce obiceiuri nemaipomenit de murdare au! N-are importanţă. Eu răspund de tine. Şi ai să înveţi bunele purtări. O să faci baie ca orice om şi mama va afla ceea ce vrea să afle. Baie!
- Ieşi afară până nu te fac bucăţi! Blackthorne se încruntă spre el, împingându-l spre uşă.
Urmă o scurtă pauză, după care apărură trei japonezi împreună cu cele trei femei. Mura explică scurt despre ce era vorba, apoi spuse hotărât spre Blackthorne:
- Baie. Te rog.
- Afară.
Mura se îndreptă singur spre el. Blackthorne întinse un braţ, nevoind să-l rănească, ci doar să-l dea la o parte. Brusc, Blackthorne scoase un urlet de durere. Mura îi dăduse o lovitură peste cot cu latul palmei şi acum braţul lui Blackthorne atârna în jos înţepenit. Furios, atacă, dar camera se învârti cu el, căzu cu faţa la pământ, urmă apoi altă lovitură şi spatele îi amorţi de durere şi nu se mai putu mişca.
- Pentru Dumnezeu...
Încercă să se ridice, dar picioarele i se îndoiră sub el. Apoi Mura, calm, întinse degetul mic, dar tare ca fierul, şi atinse un centru nervos pe gâtul lui Blackthorne. Simţi că-i sar ochii din cap de durere.
- Doamne Dumnezeule...
- Baie? Da?
- Da... da, gâfâi Blackthorne, mirat că fusese înfrânt atât de uşor de un om aşa de firav şi că acum zăcea neajutorat ca un ţânc, gata să meargă la tăiere.
(James Clavell - Shogun)
- Ce?
- Curat. Baie, te rog.
- Nu înţeleg.
Mura veni mai aproape de el şi strâmbă din nas a scârbă.
- Pute. Rău. Ca toţi portughizu. Baie. Această casă curată.
- O să fac baie când vreau, şi eu nu put! spuse Blackthorne mânios. Toată lumea ştie că băile sunt periculoase. Vrei să fac pântecăraie? Crezi că sunt un tâmpit bătut de Dumnezeu? Du-te dracului de-aici şi lasă-mă să dorm!
- Baie! ordonă Mura, uluit de mânia făţişă a barbarului - culme a proastelor maniere. N-ar fi fost doar că barbarul mirosea într-adevăr din cale afară, dar, din câte ştia, el nu făcuse o baie ca lumea de trei zile, iar curtezana, pe bună dreptate, va refuza să-mpartă perna cu el, oricât de mare ar fi fost plata. Străinii aştia îngrozitori! gândi. Uluitor! Ce obiceiuri nemaipomenit de murdare au! N-are importanţă. Eu răspund de tine. Şi ai să înveţi bunele purtări. O să faci baie ca orice om şi mama va afla ceea ce vrea să afle. Baie!
- Ieşi afară până nu te fac bucăţi! Blackthorne se încruntă spre el, împingându-l spre uşă.
Urmă o scurtă pauză, după care apărură trei japonezi împreună cu cele trei femei. Mura explică scurt despre ce era vorba, apoi spuse hotărât spre Blackthorne:
- Baie. Te rog.
- Afară.
Mura se îndreptă singur spre el. Blackthorne întinse un braţ, nevoind să-l rănească, ci doar să-l dea la o parte. Brusc, Blackthorne scoase un urlet de durere. Mura îi dăduse o lovitură peste cot cu latul palmei şi acum braţul lui Blackthorne atârna în jos înţepenit. Furios, atacă, dar camera se învârti cu el, căzu cu faţa la pământ, urmă apoi altă lovitură şi spatele îi amorţi de durere şi nu se mai putu mişca.
- Pentru Dumnezeu...
Încercă să se ridice, dar picioarele i se îndoiră sub el. Apoi Mura, calm, întinse degetul mic, dar tare ca fierul, şi atinse un centru nervos pe gâtul lui Blackthorne. Simţi că-i sar ochii din cap de durere.
- Doamne Dumnezeule...
- Baie? Da?
- Da... da, gâfâi Blackthorne, mirat că fusese înfrânt atât de uşor de un om aşa de firav şi că acum zăcea neajutorat ca un ţânc, gata să meargă la tăiere.
(James Clavell - Shogun)
sâmbătă, 11 septembrie 2010
Nouă. Saturn special.
Pentru că Saturn e supertruper şi pentru că mai demult mi-am luat de la anticariat nişte broşuri din '83 cu perlele litoralului românesc.
Saturn - simfonie de culoare şi ritm
Să fie Saturn una dintre cele mai privilegiate staţiuni de pe litoralul românesc al Mării Negre? Argumente pentru a susţine această idee, ce-i drept cam îndrăzneaţă, sunt însă suficiente. La o primă vedere Saturn îşi înscrie în contul ofertelor făcute turiştilor aceleaşi elemente - o mare calmă şi liniştită, plajă largă şi cu nisip fin, un soare darnic. Şi totuşi... această staţiune turistică prezintă câteva avantaje incontestabile. Meteorologii înregistrează în această zonă medii ale temperaturilor multianuale ceva mai ridicate decât în celelalte staţiuni ce se înşiruie spre nord, o climă ceva mai blândă decât la Eforie sau Mamaia, pentru a nu ne opri decât la două exemple. În cele mai multe zile, cotidianul buletin meteorologic prezentat la radio sau televiziune ne informează că aici temperatura apei mării şi a aerului este cu câteva grade mai ridicată decât în celelalte staţiuni căutate de turişti pentru petrecerea vacanţelor estivale. Chiar şi durata medie zilnică de strălucire a soarelui - în jur de zece ore - prezintă un plus faţă de celelalte zone. Se poate face mai multă plajă, se poate beneficia mai mult de radiaţiile soarelui!
Tot aici, la Saturn, unde pricepuţi constructori constănţeni, dar şi meşteri sosiţi din mai toate colţurile ţării au dat viaţă proiectelor aşternute cu ingeniozitate şi imaginaţie pe hârtia de calc de către arhitecţi, ochiul vizitatorului are deosebit de multe elemente care-i reţin atenţia. Spre lauda constructorilor, odată cu zidurile de beton, oţel şi sticlă, într-un joc ce încântă privirile, odată cu arcuirile siluetelor de 14 nivele, de la înălţimea cărora în multe zile limpezi de vară admiri panorama celorlalte orăşele de vacanţă din sudul litoralului, de la Jupiter, până spre Neptun şi Olimp, aceşti oameni obişnuiţi cu duritatea mistriei şi a betonului au adus zeci de specii de arbori şi arbuşti ornamentali, îmbrăcând spaţiile dintre construcţii cu o veritabilă pădure aducătoare de binefăcătoare răcoare. Da, o adevărată pădure, chiar dacă trunchiurile copacilor abia numără peste zece inele concentrice. Tocmai aceste inele ale copacilor vor atesta generaţiilor viitoare vechimea staţiunii.
(Dan Spiridon - prefaţă la Saturn)
Saturn - simfonie de culoare şi ritm
Să fie Saturn una dintre cele mai privilegiate staţiuni de pe litoralul românesc al Mării Negre? Argumente pentru a susţine această idee, ce-i drept cam îndrăzneaţă, sunt însă suficiente. La o primă vedere Saturn îşi înscrie în contul ofertelor făcute turiştilor aceleaşi elemente - o mare calmă şi liniştită, plajă largă şi cu nisip fin, un soare darnic. Şi totuşi... această staţiune turistică prezintă câteva avantaje incontestabile. Meteorologii înregistrează în această zonă medii ale temperaturilor multianuale ceva mai ridicate decât în celelalte staţiuni ce se înşiruie spre nord, o climă ceva mai blândă decât la Eforie sau Mamaia, pentru a nu ne opri decât la două exemple. În cele mai multe zile, cotidianul buletin meteorologic prezentat la radio sau televiziune ne informează că aici temperatura apei mării şi a aerului este cu câteva grade mai ridicată decât în celelalte staţiuni căutate de turişti pentru petrecerea vacanţelor estivale. Chiar şi durata medie zilnică de strălucire a soarelui - în jur de zece ore - prezintă un plus faţă de celelalte zone. Se poate face mai multă plajă, se poate beneficia mai mult de radiaţiile soarelui!
Tot aici, la Saturn, unde pricepuţi constructori constănţeni, dar şi meşteri sosiţi din mai toate colţurile ţării au dat viaţă proiectelor aşternute cu ingeniozitate şi imaginaţie pe hârtia de calc de către arhitecţi, ochiul vizitatorului are deosebit de multe elemente care-i reţin atenţia. Spre lauda constructorilor, odată cu zidurile de beton, oţel şi sticlă, într-un joc ce încântă privirile, odată cu arcuirile siluetelor de 14 nivele, de la înălţimea cărora în multe zile limpezi de vară admiri panorama celorlalte orăşele de vacanţă din sudul litoralului, de la Jupiter, până spre Neptun şi Olimp, aceşti oameni obişnuiţi cu duritatea mistriei şi a betonului au adus zeci de specii de arbori şi arbuşti ornamentali, îmbrăcând spaţiile dintre construcţii cu o veritabilă pădure aducătoare de binefăcătoare răcoare. Da, o adevărată pădure, chiar dacă trunchiurile copacilor abia numără peste zece inele concentrice. Tocmai aceste inele ale copacilor vor atesta generaţiilor viitoare vechimea staţiunii.
(Dan Spiridon - prefaţă la Saturn)
luni, 6 septembrie 2010
sâmbătă, 28 august 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)







