miercuri, 4 iulie 2012
miercuri, 14 martie 2012
Cincisprezece
Tocmai ce-i povesteam lui pisi cum mi s-a făcut rău la metrou şi mă gândeam că sunt nebună cu capul, când ce să vezi? There's two of us. Sort of.
"În general, oamenii mă iritau. Nu suportam să mă atingă (mă feream întotdeauna de înghesuiala din troleibuze sau de trotuarele prea aglomerate), erau ca o eczemă caldă. Îmi scuturam hainele când vreun muncitor grăbit se lovea de mine, stăteam minute în şir, ostentativ, cu batista în mână, frecând de zor locul contaminat. Intram în panică dacă vânzătoarea de pâine de la colţ voia să-mi dea restul în palmă, în loc să-l lase pe tejghea."
(Ion Manolescu - Derapaj)
miercuri, 7 martie 2012
Primii mei blugi
O să mă prefac că nu am observat cât timp a trecut de ultima dată când am intrat aici.
De ceva timp, de fiecare dată când vreau cărţi, merg la anticariatele de pe Doamnei. Sunt foarte tare amândouă, deşi unul e un pic mai tare decât celălalt. Şi în ăsta un pic mai tare am dat peste primii mei blugi, 10 lei. De noi sunt 25 de lei la Cărtureşti, m-am documentat. Desigur că mai auzisem de cartea asta, şi în mod normal aş fi cumpărat-o...dacă nu mi-aş fi amintit, în clipa în care mi-am amintit că am auzit de ea, că în ea s-a produs şi a certain someone---why name names or point fingers---, fost seminarist de-al meu de la Litere care nu m-a convins deloc. Ca seminarist zic. Şi ce mi-am zis eu atunci: ia să nu o iau. Şi ia să scriu eu aici despre primii mei blugi, care n-au fost ai mei deloc, ai fost ai lui frate-meu sau ai soră-mii, naiba mai ştie, blugi originali de la Constantinopol. Istanbul, adică. Treaba stă în felul următor: bunică-mea, curajoasă de fel şi pusă pe şotii pleacă în voiaj la turci. Noi, nepoţii, stăm cuminţi şi aşteptăm cadourile. Eu mai mult decât ei, că sunt cea mai mică şi în noaptea dinaintea reîntoarcerii ei n-am dormit de grija cadoului. Rezultatul insomniei: un tricou mov cu mickey mouse (l-am purtat până s-a făcut roz) şi o cutie de guma turbo (score!). Rezultatul somnului liniştit al fraţilor mei? Hehe, costum de blugi - câte unul de căciulă, şi bonus la frate-meu, spoiled brat, o bicicletă! Nu mai ţin minte dacă mi s-a părut şi atunci ceva în neregulă, probabil că nu, oricum ştiam că tot ale mele vor fi sooner or later. Şi au fost, sigur că au fost, blugii soră-mii de fapt, în mint condition după ceva timp-- soră-mea se poartă frumos cu toate lucrurile, că e păcat de ele, fată.
De fapt, dacă mai găsesc cartea o să mi-o cumpăr. Ce vină are ea?
vineri, 4 noiembrie 2011
sâmbătă, 17 septembrie 2011
Like a stone.
Am fost acolo pentru pisi când l-a văzut pe Cornell prostituându-se, am fost acolo şi l-am ţinut de mână ca să nu-l mai doară aşa de tare. Nu-i nimic pisi, i-am zis. Nu-i nimic, we'll always have Audioslave.
Etichete:
aşa,
Bau-bau,
scutere- toamnă- vacanţă
joi, 15 septembrie 2011
joi, 11 august 2011
xiv
Eu: "Dar n-ar fi mai convenabil să se folosească de o fiinţă umană, un copil, eventual unul folosit deja, din cei care sunt de vânzare?" Cormoranul: "Fiţi serios... Fiinţa umană nu mai impresionează. Imaginaţi-vă că am primit şi o propunere şi de la UNICEF. Ei au încercat să arate copii africani subnutriţi, cu muşte pe faţă şi pântecul umflat, dar lumea se scârbeşte. Schimbă canalul. În schimb, animalul înduioşează."
(Umberto Eco - Cormoranul din Insulele Shetland, în Pliculeţul Minervei)
(Umberto Eco - Cormoranul din Insulele Shetland, în Pliculeţul Minervei)
duminică, 3 iulie 2011
miercuri, 11 mai 2011
CMN really special
'Do you know what are the plans for the space up front?'
'Yeah, they're building a cathedral.'
'A cathedral? Wow...(Englishman looking confused)... Too bad.'
'Yeah, they're building a cathedral.'
'A cathedral? Wow...(Englishman looking confused)... Too bad.'
joi, 28 aprilie 2011
miercuri, 6 aprilie 2011
duminică, 20 martie 2011
vineri, 11 februarie 2011
13.
Pe zi ce trece vedeam cum creşte dragostea stareţei pentru mine. Când ne căutai, sau eu eram în chilia ei, sau ea în chilia mea. Dacă mă durea cât de puţin capul, mă trimitea la infirmerie, mă scutea de slujbe, îmi poruncea să mă duc devreme la culcare, nu-mi dădea voie să vin la slujba de dimineaţă.
În biserică, la masă, în timpul recreaţiei, nu pierdea niciodată prilejul să-mi dea dovezi de prietenie. În biserică, dacă se nimerea vreun verset drăgăstos şi duios, ea îl cânta pentru mine, sau dacă îl cânta altcineva, ea mă sorbea din ochi. La masă îmi trimitea întotdeauna câte ceva care-i plăcuse îndeosebi; în timpul recreaţiei mă ţinea pe după mijloc şi-mi spunea lucrurile cele mai dulci şi mai plăcute. Nu primea niciodată vreun dar, fără să-l împartă cu mine: ciocolată, zahăr, cafea, lichior, tutun, rufe, batiste, orice. Îşi golise chilia de tablouri, vase, mobile şi de-o mulţime de alte lucruri plăcute şi comode, ca s-o împodobească pe a mea; aproape că nu se întâmpla să lipsesc un ceas măcar, fără ca la întoarcere să nu mă pomenesc îmbogăţită cu vreun dar. Când mă duceam la ea să-i mulţumesc, o cuprindea o bucurie de nedescris; mă săruta, mă dezmierda, mă lua pe genunchi, îmi spunea toate tainele mănăstirii, şi îşi făgăduia o viaţă de mii de ori mai fericită decât viaţa pe care ar fi avut-o în lume, numai s-o iubesc eu. După asta se oprea, mă privea cu duioşie în ochi şi mă întreba:
- Îţi sunt dragă, soră Suzana?
- Cum s-ar putea altfel? Ar însemna să fiu nerecunoscătoare.
- Aşa e.
- Eşti atât de bună.
- Ştii de ce? Fiindcă-mi placi...
Şi vorbind astfel, lăsa ochii în jos; mâna cu care îmi cuprinsese mijlocul mă strângea şi mai tare; cealaltă mână, pusă pe genunchii mei, apăsa şi mai mult; mă trăgea spre ea; îşi lipea obrazul de al meu, gemea, se răsturna în jilţ, tremura; s-ar fi zis că vrea să-mi încredinţeze o taină şi nu îndrăznea.
(Diderot - Călugăriţa)
Se pare că toate cărţile cu şi despre mănăstiri sunt supertari. M-am gândit un pic dacă să pun pasajul ăsta sau altul în care trei călugăriţe o fac pe biata Suzana să pară posedată în faţa preotului şef. Ăsta e mai vesel.
În biserică, la masă, în timpul recreaţiei, nu pierdea niciodată prilejul să-mi dea dovezi de prietenie. În biserică, dacă se nimerea vreun verset drăgăstos şi duios, ea îl cânta pentru mine, sau dacă îl cânta altcineva, ea mă sorbea din ochi. La masă îmi trimitea întotdeauna câte ceva care-i plăcuse îndeosebi; în timpul recreaţiei mă ţinea pe după mijloc şi-mi spunea lucrurile cele mai dulci şi mai plăcute. Nu primea niciodată vreun dar, fără să-l împartă cu mine: ciocolată, zahăr, cafea, lichior, tutun, rufe, batiste, orice. Îşi golise chilia de tablouri, vase, mobile şi de-o mulţime de alte lucruri plăcute şi comode, ca s-o împodobească pe a mea; aproape că nu se întâmpla să lipsesc un ceas măcar, fără ca la întoarcere să nu mă pomenesc îmbogăţită cu vreun dar. Când mă duceam la ea să-i mulţumesc, o cuprindea o bucurie de nedescris; mă săruta, mă dezmierda, mă lua pe genunchi, îmi spunea toate tainele mănăstirii, şi îşi făgăduia o viaţă de mii de ori mai fericită decât viaţa pe care ar fi avut-o în lume, numai s-o iubesc eu. După asta se oprea, mă privea cu duioşie în ochi şi mă întreba:
- Îţi sunt dragă, soră Suzana?
- Cum s-ar putea altfel? Ar însemna să fiu nerecunoscătoare.
- Aşa e.
- Eşti atât de bună.
- Ştii de ce? Fiindcă-mi placi...
Şi vorbind astfel, lăsa ochii în jos; mâna cu care îmi cuprinsese mijlocul mă strângea şi mai tare; cealaltă mână, pusă pe genunchii mei, apăsa şi mai mult; mă trăgea spre ea; îşi lipea obrazul de al meu, gemea, se răsturna în jilţ, tremura; s-ar fi zis că vrea să-mi încredinţeze o taină şi nu îndrăznea.
(Diderot - Călugăriţa)
Se pare că toate cărţile cu şi despre mănăstiri sunt supertari. M-am gândit un pic dacă să pun pasajul ăsta sau altul în care trei călugăriţe o fac pe biata Suzana să pară posedată în faţa preotului şef. Ăsta e mai vesel.
marți, 25 ianuarie 2011
luni, 24 ianuarie 2011
Radio and Juliet
Părerea mea despre dansul contemporan românesc este de la proastă în jos - and I'm no expert, nu-mi trebuie mare lucru să mă convingi că dansezi frumos, mai ales dacă dansezi şi dacă dansezi pe muzică. Dar să luăm acest coregraf, pe numele lui Edward Clug, şi baletul de la Operă, şi să-i punem să danseze tango şi radiohead, şi atunci merită să mergi să iei bilete cu o săptămână şi ceva înainte, după cum se vede. Chiar dacă Radiohead nu cântă pitiţi sub scenă.
vineri, 21 ianuarie 2011
flash news and some porn
I like this guy now. Deşi am văzut An Education mai demult, mi-am amintit de el de-abia acum, când îl căutam pe Colin Firth pe imdb. Seamănă un pic, cred. Anyway. E cam frumuşel şi, în plus, I like men that trick women into doing bad things. Really bad things.
Sebastien Tellier - Look
Sebastien Tellier - Look
miercuri, 5 ianuarie 2011
joi, 30 decembrie 2010
12, the opposite of supertruper
Voiam să citesc Colind de Crăciun, de Andersen. Pardon, Charles Dickens. După ce am văzut the latest Scrooge animovie, da, ăla cu Jim Carrey, care nu mi-a plăcut, mi-am zis că sigur nu o să se întâmple la fel cu cartea. Adică sigur o să-mi placă. Şi cum era pe toate drumurile cartea de la Adevărul, am luat-o. Şi prima pagină e aşa:[...]
Bătrânul Marley era tot atât de mort ca şi un cui de la poartă. (cu nota de subsol locuţiune proverbială în Anglia)
Luaţi aminte! Prin asta nu vreau să spun că eu aş şti ce anume este mort într-un cui de la poartă. În ce mă priveşte, aş fi putut să mă simt mai degrabă atras să consider un cui de la coşciug drept cea mai moartă bucată de fier care ar exista în comerţ; dar înţelepciunea strămoşilor noştri apare ca în zicale de a căror comoară sfântă mâinile mele nu se vor apropia; altfel ţara s-ar prăpădi. Îmi veţi îngădui deci să repet cu hotărâre că Marley era tot atât de mort ca un cui de la poartă.
Ştia Scrooge că murise? Fără îndoială. Cum s-ar fi putut altfel? Scrooge era asociat cu el nu ştiu de câţi ani. Scrooge era singurul său executor testamentar, singurul administrator al averii sale, singurul său urmaş legal, singurul său legatar universal, singurul său prieten, singurul care însoţise cortegiul.
Iar a dooa începe aşa:
Deşi, ca să spunem drept, nu a fost atât de supărat din cauza acestui trist eveniment, încât să nu se arate un îndemânatic om de afaceri în însăşi ziua înmormântării, pe care a sărbătorit-o printr-un târg dintre cele mai avantajoase.
Nu face sens. I blame the translator, of course (adică Dickens face sens, amazingly! Şi dacă e prea greu de tradus, just don't freakin' do it!!).
Ba-ad, very, very baad.
Această postare vrea să se lege un pic şi de Frida într-o ediţie pretty expensive plină de greşeli de ortografie.
sâmbătă, 11 decembrie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



