E ca atunci când asculţi muzică bună şi simţi nevoia să o împărtăşeşti cu alţii

What's the deal with preachers? Do they get like two more centimeters in heaven for every soul that joins their church? E o chestie piramidală?

Really now, m-am plimbat din blog în blog de la următorul blog şi m-am intoxicat cu the glory of our Lord. It's just too much glory for one internet.

For the love of god.

734, for the greek fans

De ce să porţi ghete urâte când sunt atâtea ghete frumoase

chiar nu înţeleg de ce.

Dimineaţa nu te poţi baza pe nimic.

It's a fact. Pe benzinărie pentru ţigări, pe patiserie ca să nu mori de foame, pe laptele din frigi, pe metrou ca să nu întârzii, am mai zis: pe nimic.

734, dooh

Surpriză!

Nu te aşteptai, nu-i aşa?

Well, get over it. It's just smc power.

E ceva. Doi.

Lady Emily era mai mare decât fratele ei cu mulţi ani şi-şi câştigase o poziţie considerabilă în lumea bună, ca autor al unora dintre încântătoarele broşuri menţionate mai devreme, precum şi a multor imnuri şi partituri religioase. Ca o domnişoară matură ce era, cu vagi gânduri de măritiş, dragostea pentru negri îi ocupa mai toate trăirile. Şi cred că ei îi datorăm minunatul poem:

Condu-ne către o insulă cu soare
Departe spre vest
Unde cerul e veşnic în floare
Iar negri de-a pururi jelesc...


(William Makepeace Thackeray - Bâlciul deşertăciunilor)

It's Like..Whatever

De câtva timp am în geantă un pachet de biscuiţi. De care mă tot împiedic şi încurc când îmi caut cheile sau ţigările sau orice altceva. Oricum nu găsesc niciodată ce caut la mine în geantă, nu ştiu de ce mă mai obosesc. Dar ideea este alta. Pachetul ăsta de biscuiţi pe care încerc să îl ţin în cel mai la îndemână buzunar în caz că.. în caz că mă întâlnesc cu vreun câine. There. I said it.
Mă întâlnesc cu foarte mulţi câini pe un anumit drum şi uneori au reacţii surprinzătoare şi uneori eu am reacţii surprinzătoare. Aşa că ce mi-am zis: ia să îi surprind pe câineţi cu nişte biscuiţi. The thing is, cum s-a întâmplat de multe ori până acum, dacă se apropie de mine respectivul, e evident că nu apuc să îi dau biscuiţii pentru că în acel moment jur că mă gândesc la orice altceva (dacă mă muşcă şi îmi rupe ciorapii unde mă mai duc eu muşcată şi cu ciorapii rupţi, unde să fug mai întâi - dar stai, că nu e bine să fugi dacă te latră câinii, cât de tare poate să doară, why am I so paindumb, pe cine să sun ca să mă ţină de vorbă şi să îmi distragă atenţia, să nu o rup la fugă şi să ţip, de ce mi-e frică de câini, oare chiar trebuie să fiu aici, dacă scap o să încerc să mă împrietenesc cu ei şi o să fiu foarte cuminte tot restul vieţii) numai la biscuiţii ăia nu. Îi găsesc tot timpul după ce - hai să-i zic pericolul - a trecut.
Nu e aşa cu toţi câinii, cu ăia cuminţi nu am nimic. Nici cu ăia obraznici nu am nimic, dar nu înţeleg de ce e mai bine aşa pentru ei. But then again.. I'm not gonna go there now.

Bottomline, I like flowers a lot.

734 de ieri

Priza... Sur-priza!

Niste culoare pentru domnisoara. Vezi ca e cu schepsis, la video e audio slab, ti-am pus si doar audio. Poti sa dai mute la video si sa le sincronizezi daca vrei, e destul de greu, am incercat eu... sau poti sa le asculti pe rand.

734. Dacă se termină o pui de la început şi gata.

what the fuck Bucureşti

Ploo ploo. Sun juma' de oră la taxi dimineaţa --nu chiar la ora aia la care pleacă toţi, un pic mai târziu, şi nu răspunde nimeni. Nu că sună ocupat, pur şi simplu sună degeaba. Nu la o singură firmă, la mai multe. Stai că le număr. Nouă. Nouă! Altminteri mişună nemernicii pe toate străzile. Din principiu sunt împotriva lor pentru impresia de favoare pe care ţi-o fac când te urci în maşină de pe stradă. Şi pentru că te întreabă pe unde să o ia. Şi, mai nou, pentru că nu răspund. De unde să ştie săracii că eu trebuie să fiu fată şi să îmi pun tocuri tocmai azi când ploo ploo?

Într-un final, în disperare de cauză, dau tocurile jos şi le bag în geantă, pun cizmele de băiat şi mă avânt din casă în speranţa că mai am timp să ajung la metroul almighty şi că n-o să cad deloc măcar până ajung la destinaţie (am eu o problemă mai veche cu mersul..) . Ies pe poartă şi văd--minune! un taxi. De când îmi doream un taxi! Dar vai! n-avea chestie de-aia pe maşină care arată liber/ocupat, care adică dovedeşte că e taxi. L-am oprit, că oricum n-aveam nimic de pierdut, timp nu mai aveam. Doriţi un taxi? Da, din tot sufletul. Unde mergeţi că trebuie să mă întorc aici într-o oră. Aveţi timp, ajungem în douăzeci de minute maxim. Trebuie să fi părut drăguţă şi neajutorată, între noi fie vorba am încercat din răsputeri să par aşa, că l-am păcălit. A scos chestiunea de pus pe maşină, aia cu liber/ocupat, a pus-o şi uite aşa nu am întârziat, nu mi-am rupt gâtul şi nu m-am udat până la genunchi (asta până la întoarcere, când nu a mai contat).

S de la suuuu.....rpriza.

Pentru ca ai heebie jeebie legs.

Supersurpri!

Accesorii vintage retro de vanzare:

Curea bleumarin adanc marca 50cm. 56RON
Sosete vintage, 2 bucati marca Nuedoo, 30RON

Manusi retro, 2 bucati marca Calification, 40RON

Papuci vintage piele, 2 bucati, 120RON

Despre cum eram eu pregătită

Eram pregătită. Aveam şi număr de înregistrare şi tot (şmecheria asta o ştiu de la colegă, altfel sunt foarte neiniţiată în ale reclamaţiilor şi rezilierilor), şi hotărâtă să merg mâine, chiaună, să termin cu această porcărie care se cheamă abonament cu contract ale cărui clauze sunt nerespectate, for once, nu de către mine. Eram chiar încrezută un pic şi abia aşteptam să le dau peste nas nemernicilor şi să mă revolt când aveau să imi ceară să le plătesc taxa de reziliere şi abonamentul pe luna în care se presupune că am beneficiat de serviciile lor. Aveam toate astea în cap şi mi-era şi un pic teamă. Cedez uşor de obicei, decât să mă cert prefer să plătesc şi apoi sigur m-ar fi prins ei cu o chichiţă la care aş fi zis da, aşa e, doar ca să plec mai repede şi să nu mai trec niciodată pe acolo. Mă cam chinui cu diacriticele astea, în paranteză fie spus, mi s-ar părea firesc să fie â lângă ă şi nu î, şi uneori pun p în loc de ă, şi claar y în loc de z (când am citat din Zorba am scris Yorba de o grămadă de ori).
În fine, long story short, de dimineaţă am primit un telefon pe care l-am crezut complet inutil. Wrong! Au făcut băieţii de pe teren --acum cred că există, chiar cred-- ceva mişculaţii şi a ieşit şi soarele. Şi acum nu mai scot nici un cuvânt.

Ce mă bucur că în sfârşit pot să pun piesa asta

Câteva ore mai târziu după câteva minute la telefon.

E ceva. De citit.

Zorba se apropie şi mai mult, cele două scaune se atinseră.

- Ascultă, puicuţa mea, zise el, încercând să desfacă al treilea nasture - hotărâtor, acesta - al corsajului doamnei Hortense. Ascultă ce dar grozav o să-ţi fac: există acum un doctor care face minuni. Are el un leac, nişte picături sau prafuri, nu ştiu prea bine, şi ai din nou douăzeci de ani, cel mult douăzeci şi cinci. Nu plânge, dulceaţa mea, îţi comand eu leacul din Europa...

Bătrâna noastră sirenă tresări. Pielea lucioasă şi roşiatică a craniului ei străluci între firele de păr răzleţe. Îşi petrecu dolofanele-i braţe în jurul gâtului lui Zorba.

- Dacă-s picături, scumpeteo, gânguri ea frecându-se de Zorba ca o pisică, dacă-s picături, să-mi comanzi o damigeană. Şi dacă-s prafuri...

- Un sac plin, făcu Zorba descheind al treilea nasture.

Pisicile, care amuţiseră o clipă, începură din nou să urle.

(Nikos Kazantzakis- Zorba Grecul)

Against Amabilitate Via Telefon

Dacă lucrezi la callcenterul la care sun eu ca disperata şi ştii că nu îmi poţi rezolva problema şi nu îmi poţi face internetul să meargă (vorba vine..) nici săptămâna asta, say so.

734, pentru că trebuie să profităm

The Wheels Are In Motion...and then They're Not

O retractare a mulţumirilor pripite. Nu o să se mai întâmple.
Întreruperile sunt scurte şi din cauza unor factori independenţi de noi.