Lady Emily era mai mare decât fratele ei cu mulţi ani şi-şi câştigase o poziţie considerabilă în lumea bună, ca autor al unora dintre încântătoarele broşuri menţionate mai devreme, precum şi a multor imnuri şi partituri religioase. Ca o domnişoară matură ce era, cu vagi gânduri de măritiş, dragostea pentru negri îi ocupa mai toate trăirile. Şi cred că ei îi datorăm minunatul poem:
Condu-ne către o insulă cu soare
Departe spre vest
Unde cerul e veşnic în floare
Iar negri de-a pururi jelesc...
(William Makepeace Thackeray - Bâlciul deşertăciunilor)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu