De câtva timp am în geantă un pachet de biscuiţi. De care mă tot împiedic şi încurc când îmi caut cheile sau ţigările sau orice altceva. Oricum nu găsesc niciodată ce caut la mine în geantă, nu ştiu de ce mă mai obosesc. Dar ideea este alta. Pachetul ăsta de biscuiţi pe care încerc să îl ţin în cel mai la îndemână buzunar în caz că.. în caz că mă întâlnesc cu vreun câine. There. I said it.
Mă întâlnesc cu foarte mulţi câini pe un anumit drum şi uneori au reacţii surprinzătoare şi uneori eu am reacţii surprinzătoare. Aşa că ce mi-am zis: ia să îi surprind pe câineţi cu nişte biscuiţi. The thing is, cum s-a întâmplat de multe ori până acum, dacă se apropie de mine respectivul, e evident că nu apuc să îi dau biscuiţii pentru că în acel moment jur că mă gândesc la orice altceva (dacă mă muşcă şi îmi rupe ciorapii unde mă mai duc eu muşcată şi cu ciorapii rupţi, unde să fug mai întâi - dar stai, că nu e bine să fugi dacă te latră câinii, cât de tare poate să doară, why am I so paindumb, pe cine să sun ca să mă ţină de vorbă şi să îmi distragă atenţia, să nu o rup la fugă şi să ţip, de ce mi-e frică de câini, oare chiar trebuie să fiu aici, dacă scap o să încerc să mă împrietenesc cu ei şi o să fiu foarte cuminte tot restul vieţii) numai la biscuiţii ăia nu. Îi găsesc tot timpul după ce - hai să-i zic pericolul - a trecut.
Nu e aşa cu toţi câinii, cu ăia cuminţi nu am nimic. Nici cu ăia obraznici nu am nimic, dar nu înţeleg de ce e mai bine aşa pentru ei. But then again.. I'm not gonna go there now.
Bottomline, I like flowers a lot.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu